Știri

Citroën a dezvăluit noul C3 Aircross SUV facelift

Fotocredit: 

Citroen
Noul C3 Aircross SUV facelift

Cu un design mai asertiv, un plus de confort și o modularitate recunoscută, noul Citroën C3 Aircross este suv-ul ideal pentru oraș și activitățile recreative.

  • Noul Citroën C3 Aircross este acum mai matur. Unic în continuare, modelul își afirmă ascensiunea sa în gamă și adoptă o personalitate mai asertivă, cu o parte frontală nouă, inserții colorate noi și un plus de confort la bord.
  • Un SUV cu un temperament și mai asertiv, C3 Aircross păstrează același design, cu postură înaltă și elemente de protecție, dar câștigă un look fresh, cu o parte frontală în totalitate restilizată, ce exprimă mai multă forță.
  • Un SUV la fel de versatil: păstrează aceleași abilități off-road impresionante, grației funcției Grip Control® cu tehnologia Hill Descent Assist.
  • Un SUV confortabil pentru un stil de viață activ: pe lângă modularitatea, spațiul interior și luminozitatea de referință, C3 Aircross oferă un plus de confort la bord, grație scaunelor Advanced Comfort, inaugurate de C5 Aircross.
  • Un SUV ce simplifică viața de zi cu zi: Noul C3 Aircross simplifică viața de zi cu zi în deplină siguranță și relaxare, cu un nou ecran tactil de 9’’, noi spații de depozitare integrate într-o consolă centrală nouă, 5 tehnologii de conectivitate și 12 tehnologii de asistență la condus, inclusiv head-up display color și cameră video de marșarier cu Top Rear Vision.
  • Noul C3 Aircross va fi comercializat începând cu iunie 2021.

“C3 Aircross adoptă  în continuare un stil modern și original cu o atitudine reală de SUV, un spațiu interior și o modularitate de neegalat, alături de tehnologii ce simplifică viața de zi cu zi. Ne-am dorit să valorificăm aceste puncte forte și să adoptăm un design mai matur, cu un plus de confort la bord. Rezultatul este foarte perceptibil! Fața SUV-ului se schimbă radical, cu o parte frontală mai unghiulară și mai asertivă. Scaunele noi amplifică starea de bine la bordul vehiculului. Noul C3 Aircross îndeplinește toate criteriile unui SUV «by Citroën» și deține toate avantajele pentru a continua succesul comercial al acestui model.ʺ
Vincent Cobée, Director General Citroën

Produs în 330.000 de unități de la lansarea sa, la finalul anului 2017, C3 Aircross își continuă ofensiva pe un segment extrem de competitiv. Clienții au fost atrași instant de designul asertiv, atrăgător și ultra-personalizabil, de spațiul interior și de modularitatea de neegalat. Cei mai mulți dintre aceștia au optat pentru versiuni premium (62% în versiunea Shine), dovadă a puterii de atracție a SUV-ului.  C3 Aircross oferă o utilizare versatilă, cu un exterior compact și un spațiu interior generos. Este vehiculul ideal pentru conducătorii auto cu un stil de viață activ, care caută un plus de confort și modularitate, o manevrabilitate precisă și agilitate pentru o utilizare cotidiană. SUV-ul a fost restilizat, cu o personalitate și mai distinctivă și un plus de modernitate și confort la bord, pentru o stare de bine amplificată.

1. STIL MAI ASERTIV ȘI O PERSONALIZARE AVANSATĂ

C3 Aircross adoptă un stil mai asertiv, cu o siluetă mai voluminoasă și o postură ce domină drumul, cu gardă la sol ridicată și roți de mari dimensiuni. SUV-ul se distinge prin protecțiile pentru bara față și spate, pasajele roților, scutul față și spate și barele de acoperiș cu forme generoase. Noul C3 Aircross își reafirmă ascensiunea în gamă, fiind un model matur cu un stil mai asertiv și personalitate vârf-de-gamă.

PARTE FRONTALĂ MAI EXPRESIVĂ

Partea frontală a Noului C3 Aircross a fost restilizată, pentru un plus de personalitate și un stil mai asertiv. Inspirată de concept car-ul CXPERIENCE și inaugurată de Noul C3 în 2020, aceasta reprezintă noua semnătură a mărcii Citroën în 2021, cu o identitate unică.

Noua parte frontală atrage instant privirea prin semnătura inedită a farurilor. Chevroanele duble cromate, mai moderne și mai musculoase, se află în prelungirea farurilor cu LED, la fel ca la Noul C3 sau Noul C4. Farurile cu LED oferă un plus de vizibilitate și siguranță, ceea ce favorizează un sentiment de protecție la drum. C3 Aircross dispune de o grilă nouă cu un motiv geometric inedit și scut nou gri argintiu cu inserții colorate, ce amplifică robustețea modelului.

Noua parte frontală, mai modernă, mai expresivă și mai robustă, lasă impresia unei capote înălțate.

C3 Aircross adoptă o alură asertivă ce îl diferențiază în segmentul B-SUV, cu volume generoase, capotă orizontală înălțată și elemente de protecție înlănțuite  la 360°, ce evocă caroseria cu suprafață vitrată extinsă.

PERSONALIZARE CE REAFIRMĂ ASCENSIUNEA ÎN GAMĂ

Noul C3 Aircross oferă și mai multe posibilități de personalizare, pentru a răspunde cerințelor tuturor clienților ce își doresc un SUV unic și distinctiv, după propriul stil.

La exterior sunt oferite 70 de posibilități de personalizare, cu:

  • 7 culori de caroserie, printre care 3 noi : Kaki Grey, Voltaic Blue și Blanc Banquise.
  • 4 pachete cromatice, inclusiv 2 nuanțe noi, pentru un efect vârf-de-gamă : Anodised Orange și Anodised Dark Blue. Pachetele cromatice includ inserții de culoare la nivelul barei de protecție față, pe carcasele oglinzilor exterioare și pe geamul custode, ce inaugurează o nouă semnătură laterală: emblematicele persiene colorate sunt completate de o nouă grafică în formă de cub, în funcție de pachetul cromatic ales, cu ornament cromat pentru pachetele Shiny Black și Anodised Dark Blue, alb pentru pachetul Color Polar White și portocaliu pentru pachetul Anodised Orange.
  • 2 nuanțe de plafon la alegere: alb sau negru.

C3 Aircross propune jante noi de 16’’ și 17’’cu design mai grafic și mai dinamic, disponibile cu finisaj diamantat sau full black pentru ca fanii mărcii să poată alege între un look mai rafinat sau mai robust.

Ascensiunea în gamă în materie de personalizare continuă și la interior, cu o ofertă de 4 ambianțe diferite, fiecare având propria identitate pentru a răspunde așteptărilor tuturor clienților:

  • Ambianța standard oferă un design sobru și rafinat, cu scaune îmbrăcate în material textil gri și planșă de bord în nuanță de gri, cu detaliu texturat.
  • Ambianța Urban Blue exprimă un aer modern și confort la rulare, cu tapițerie textilă albastră și material textil albastru cu efect de piele, bandă transversală pe spătarul scaunelor și decor textil albastru cu efect de piele pe planșa de bord.
  • Ambianța Metropolitan Graphite, cochetă și trendy, cu material textil Gris Chiné, bandă transversală pe spătarul scaunelor și decor textil Gris Chiné pe planșa de bord.
  • Ambianța Hype Grey, rafinată, propune un mix de piele gri-verde și material textil negru cu efect de piele, decor planșă de bord cu inserții de piele gri-verde și o bandă transversală pe spătarul scaunelor.

Rafinamentul ambianțelor Metropolitan Graphite și Hype Grey este pus în valoare de noua cusătură distinctivă a mărcii Citroën, unică pe piață, reflectată de o serie de chevroane stilizate. Cusătura a fost inaugurată pe Noul C4.

2. O VIAȚĂ ACTIVĂ ÎN DEPLINĂ RELAXARE

SCAUNE ADVANCED COMFORT PENTRU O STARE DE BINE LA BORD

Cu Noul C3 Aircross, clienții se simt la volan ca acasă, grație programului Citroën Advanced Comfort®, ce amplifică confortul la bord.

Pe lângă suspensia ce asigură un confort excelent la rulare, C3 Aircross oferă un plus de confort cu noile scaune Advanced Comfort, inaugurate pe C5 Aircross. Disponibile împreună cu ambianțele Urban Blue, Metropolitan Graphite și Hype Grey, scaunele Advanced Comfort amplifică confortul, oferind un confort vizual, un confort de primire, un confort postural și unul dinamic:

  • Confortul vizual se exprimă prin tapițeria unică și cusăturile distinctive Citroën, ce creează impresia vizuală de atmosferă primitoare și confortabilă.
  • Confortul de primire oferă finețe și suport la contactul inițial, grație unei spume de 15 mm.
  • Confortul postural este asigurat de suportul oferit de scaunele de dimensiuni generoase.
  • Confortul dinamic asigură deplasări lungi mai confortabile și se concretizează printr-o spumă structurată mai groasă, combinată cu un strat de densitate mare în centrul scaunului.

SPAȚIU INTERIOR, MODULARITATE ȘI LUMINZITATE DE REFERINȚĂ ÎN SEGMENT

Cu o lungime de 4,16m, pentru o manevrabilitate agilă și precisă, C3 Aircross este o ofertă unică în segment, cu un spațiu interior de neegalat.

Noul C3 Aircross oferă un spațiu interior excepțional, cu un spațiu generos pentru picioare spate și un spațiu pentru cap care se diferențiază în segment. SUV-ul compact oferă o modularitate de neegalat, cu o banchetă care culisează la 150 mm în 2 părți independente și un scaun pentru pasagerul din față ce poate fi rabatat, pentru o lungime de încărcare de 2,40 m, ce asigură transportul de obiecte lungi. Volumul portbagajului crește de la 410 L la 520 L cu bancheta spate în poziția înainte și poate ajunge până la 1289 L cu bancheta spate rabatată.

C3 Aircross dispune de o luminozitate excepțională, grație suprafețelor vitrate de mari dimensiuni și plafonului panoramic cu deschidere ce inundă habitaclul cu lumină naturală.

C3 Aircross este și mai funcțional, cu o nouă consolă centrală ce dispune de un spațiu de depozitare de mari dimensiuni în partea din spate, accesibil pentru pasagerii din față, dar și din spate. Toți pasagerii beneficiază de compartimente de depozitare repartizate în tot habitaclul: o tăviță în fața pasagerului față, suporturi pentru pahare integrate în spătarul central rabatabil al banchetei spate, buzunare pe spătarele scaunelor față, numeroase zone de depozitare în partea de jos a consolei centrale.

TEHNOLOGII CE SIMPLIFICĂ VIAȚA ȘI INTENSIFICĂ AVENTURA

Noul C3 Aircross este echipat cu tehnologii utile pentru un plus de siguranță și relaxare la volan. Acesta dispune de un nou ecran tactil de 9’’ pentru o ergonomie și o claritate superioară. Ecranul poate fi folosit pentru a accesa Citroën Connect Nav sau funcția Mirror Screen compatibilă cu Android Auto și Apple CarPlay. Încărcarea wireless pentru smartphone și Citroën Connect Assist sunt, de asemenea, incluse.

Noul C3 Aircross dispune de 12 tehnologii intuitive de asistență la condus ce simplifică viața de zi cu zi, pentru ca ficare traseu să fie mai simplu și mai sigur. Tehnologiile de siguranță includ un head-up display color, pentru ca informațiile utile la condus sa fie afișate în câmpul de viziune al conducătorului auto, recunoașterea indicatoarelor rutiere și recomandări, Active Safety Brake sau comutarea automată a luminilor de drum. C3  Aircross oferă echipamente ce simplifică viața de zi cu zi, cum ar fi sistemul acces și pornire hands-free, Park Assist sau camera video de marșarier cu Top Rear Vision ce afișează împrejurimile din spatele mașinii pe ecranul tactil.

Pentru a aborda cu ușurință toate tipurile de teren, Noul C3 Aircross propune Grip Control® cu Hill Assist Descent. Sistemul permite conducătorului auto să ajusteze tracțiunea roților din față în funcție de terenul întâlnit și să mențină viteza la coborârea în pantă, chiar și în pantele abrupte.

Noul SUV C3 Aircross oferă o gamă de motorizări PureTech pe benzină și Diesel BlueHDi, eficiente și performante: PureTech 110 BVM6, PureTech 130 EAT6, BlueHDi 110 BVM6 și BlueHDi 120 EAT6.

SPECIFICAȚII TEHNICE

Lungime: 4 160 mm
Lățime: 1 760 mm
Înălțime: 1 640 mm
Ampatament: 2 600 mm
Volum portbagaj: 410-520 L, până la 1289 L

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: