Știri

Porsche a lansat noile 911 Carrera 4 și 911 Targa 4

Fotocredit: 

Porsche
Noile Porsche 911 Carrera 4 si Targa 4
După premiera mondială a noului 911 Carrera, iată că Porsche ne prezintă și noile 911 Carrera 4 și 911 Targa 4, versiuni ce beneficiază la rândul lor de aportul aceluiași motor turbo lansat de constructorul german.
 
Porsche 911 Carrera 4 și 911 Targa 4 vin în plus cu avantajul tracțiunii integrale, motorul bi-turbo de 3.0 litri, în șase cilindri, furnizând 370 de CP și 450 Nm către toate cele patru roți prin intermediul unei cutii de viteze automate PDK. Există și posibilitatea alegerii variantei 4S, opțiune ce oferă un plus de 50 de CP. Cuplul maxim ajunge la valoarea de 500 Nm.
 
În standard noile modele primesc șasiul adaptic PASM (Porsche Active Suspension Management), ce coboară garda la sol cu 10 mm și oferă un comportament dinamic mult îmbunătățit. Opțional se poate adăuga pe versiunile 4S și puntea spate direcțională.
 
Noul Porsche 911 Carrera 4 accelerază de la 0 la 100 de km/h în 4.1 secunde, atunci când este echipat cu PDK și pachetul suplimentar Sport Chrono. Versiunea 4S este cu trei zecimi de secundă mai rapidă. Dacă vorbim de variantele Targa și Cabriolet, acestea sunt mai lente cu 0.2 secunde în același sprint. Consumul mediu de combustibil nu depășește 7.9 l/100km.
 
La interior Porsche oferă toate noutățile regăsite pe noul 911 Carrera.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: