Știri

Mercedes-Benz a depășit deja performanțele de vânzări de anul trecut, după doar 11 luni încheiate din 2017

Fotocredit: 

Mercedes-Benz
Mercedes-Benz - cifre vanzari noiembrie 2017
Mercedes-Benz a depășit deja de la sfârșitul lunii noiembrie pragul de două milioane de automobile vândute, constructorul din Stuttgart îndreptându-se cu siguranță spre un nou record absolut în materie la sfârșitul anului 2017. Astfel, cele 2.095.810 mașini vândute la nivel global au reprezentat un plus de 10.7% față de perioada ianuarie-noiembrie 2016 și au depășit valoarea raportată pe întreg anul trecut.
 
Performanțele extraordinare marcate de Mercedes-Benz au continuat și în luna noiembrie 2017, cea de-a 11-a lună din an marcând livrarea a nu mai puțin de 195.698 de exemplare (+ 7.2%). În această lună brandul stelei în trei colțuri a fost cea mai bine vândută marcă premium în Germania, Franța, Italia, Austria, Portugalia, Taiwan, SUA, Canada și Mexic.
 
Creșteri însemnate ale vânzărilor sunt bifate în dreptul familiei de modele E-Class (+ 46% față de aceeași perioadă a lui 2016). Noul S-Class facelift are parte de un succes însemnat, marcând creșteri de 18.5% în noiembrie. Evident, SUV-urile Mercedes-Benz se vând mai bine ca niciodată - fiind livrate 73.418 unități în noiembrie și 731.626 de exemplare în perioada ianuarie-noiembrie 2017.
 
smart nu reuștet însă să copieze trendul crescător al Mercedes-Benz, brandul de sub umbrela Daimler marcând un minus de 5.1 procente în primele 11 luni ale anului curent.
 
Iată cifrele de vânzări ale Mercedes-Benz:
 
 
Noiembrie 2017
Variația în %
Ian. – Nov. 2017
Variația în %
Mercedes-Benz
195,698
+7.2
2,095,810
+10.7
smart
11,644
-7.3
123,130
-5.1
Mercedes-Benz Cars
207,342
+6.2
2,218,940
+9.7
 
 
 
 
 
Vânzările Mercedes-Benz în funcție de piață
 
 
 
 
Europa
79,942
+1.5
879,878
+7.3
- din care Germania
25,952
+1.4
281,946
+5.2
Asia-Pacific
74,302
+16.2
802,565
+20.6
- din care China
50,813
+22.2
539,728
+27.3
NAFTA
36,505
+3.8
359,953
+0.5
- din care SUA
30,838
+1.6
302,043
-2.0
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: