Știri

 

Noul Logan MCV - lansat oficial la Geneva

Fotocredit: 

daciagroup.com
Noua Dacia Logan MCV
 
Dacia a prezentat astăzi la Geneva noul Logan MCV, break-ul românesc alăturându-se astfel familiei reînnoite Dacia - ce cuprinde noile Logan, Sandero şi Sandero Stepway.
 
Asemenea noilor Logan şi Sandero, Noul Logan MCV adoptă un stil exterior modern, specific modelelor break şi un design interior atrăgător. Încăpător şi funcţional, Noul Logan MCV oferă, datorită dimensiunilor sale, un spaţiu interior generos, cu 5 locuri, şi un portbagaj cu un volum de 573 litri.
 
O noutate demnă de menţionat este noul mod vertical de deschidere al hayon-ului, cele două uşi de la modelul anterior fiind date uitării.
 
Noua Dacia Logan MCV este mai bine echipată şi oferă un plus de confort şi de siguranţă. Printre dotările disponibile în serie, încă de la primul nivel de echipare, se numără sistemul de control al stabilităţii ESP, direcţia asistată, airbag-urile laterale (pentru toate pieţele unde se comercializează motoare Euro5) şi bancheta spate rabatabilă 1/3-2/3 (în toate țările de comercializare).
 
La fel ca în cazul Noilor Logan şi Sandero, Noul Logan MCV este disponibil cu două motoare pe benzină: motorul 1.2 16v 75 CP şi noul motor turbo pe benzină cu trei cilindri TCe 90 CP, iar oferta de motorizări diesel este concentrată pe propulsorul 1.5 dCi, disponibil în două variante de putere 90, respectiv 75 de CP.
 
Pe anumite pieţe, motorul 1.2 16v 75 CP este disponibil în versiunea benzină-GPL, care asigură un cost de utilizare mai mic şi emisii scăzute de CO2 (120 g / km  în mod GPL).

Etichete: 

Categorie: