Știri

Parlamentul European a dat undă verde unei derogări ce permite depășirea limitelor de NOx emise

Fotocredit: 

Auto-TestDrive
Scandalul Dieselgate - limitele NOx
Parlamentul European a dat ieri undă verde unei propuneri venite din partea producătorilor de automobile din Europa și care permite, în testele de emisii poluante realizate în condiții apropiate de traficul real, depășirea pragului de 80 de mg de NOx la fiecare km parcurs, prag stabilit de normele EURO 6. 
 
Mai exact, rezultatele testelor pot depăși cu 110% valoarea de mai sus, între septembrie 2017 și septembrie 2020 și cu 50% după anul 2020.
 
Cum a fost posibil acest lucru? Prin respingerea unei moțiuni introduse de Comisia de Mediu din Parlamentul European, ce contesta relaxarea normelor legate de emisiile poluante. Cum moțiunea nu a reușit să treacă - cu doar 317 voturi pentru față de 376 necesare - propunerile producătorilor auto vor fi transpuse în realitate.
 
Reprezentanții Asociației Producătorilor de Automobile din Europa (ACEA) au salutat rezultatul votului de ieri, spunând că se deschide astfel drumul spre adoptarea unor teste de emisii mult mai apropiate de condițiile de trafic din viața de zi cu zi. Cu alte cuvinte, se recunoaște public faptul că normele stabilite până acum erau departe de a putea fi respectate, mai ales pentru motorizările diesel.
 
Depășirea pragului stabilit de normele EURO 6 cu 110% se traduce printr-o limită maximă de 168 mg/km de NOx, valoare ce se apropie foarte tare de cele 180 de mg/km corespunzătoare normelor EURO 5.
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: