Știri

Porsche își arată caracterul exclusivist cu noul 911 Turbo S Exclusive Series

Fotocredit: 

Porsche
Porsche 911 Turbo S Exclusive Series
Porsche a dezvăluit astăzi ediția specială limitată 911 Turbo S Exclusive Series - versiune ce oferă un plus de putere, dar și materiale și detalii aparte ce punctează în direcția luxului. Prețul unuia dintre cele 500 de exemplare - cel puțin 260.000 de euro.
 
Finisat manual în centrul Porsche Exclusive Manufaktur din Zuffenhausen, noul 911 Turbo S Exclusive Series va oferi clienților un plus de 27 de CP, motorul aspirat de 3.8 litri furnizând 607 CP și 750 Nm cuplu motor maxim disponibil între 2.250 și 4.000 rpm. Valorile în sine fac din ediția specială cea mai puternică variantă 911 Turbo S construită vreodată și permit o accelerație de la 0 la 100 de km/h în doar 2.9 secunde. Sprintul cu start de pe loc până la 200 de km/h se face în 9.6 secunde, iar viteza maximă se oprește la 330 de km/h.
 
Noul Porsche 911 Turbo S Exclusive Series vine oferit cu un set de jante din aliaj pe 20 de inch ce adăpostesc discuri de frână ceramice ale căror etriere sunt vopsite în negru și găzduiesc logo-ul Porsche desenat cu un galben special. Pe lista dotărilor standard se numără și suspensiile adaptive PASM, pachetul Sport Chrono și tehnologia Porsche Dynamic Chassis Control (PDCC) ce permite virarea roților din spate.
 
 
Exteriorul ediției speciale 911 Turbo S Exclusive Series se remarcă prin culoarea exclusivistă Golden Yellow Metallic, dar mai ales prin elementele construite în totalitate din fibră de carbon - capota, acoperișul și pragurile laterale. Același material este regăsit și la gurile de ventilație din bara față sau la difuzorul de aer ce găzduiește cele două imense țevi de eșapament. Imaginea exteriorului este completată de un eleron de mari dimensiuni - parte integrantă a pachetului Turbo Aerokit. Clienții ce doresc unul dintre exemplarele exclusiviste îl mai pot comanda și în alte câteva nuanțe de culoare pentru exterior, alese special de oamenii de la Porsche Exclusive Manufaktur.
 
Interiorul a primit scaune sport ajustabile electric pe 18 direcții și acoperite cu două straturi de piele perforată ce includ aceeași nuanță Golden Yellow. Tema coloristică este continuată și pe plafon sau la nivelul cusăturilor. Pragurile din fibră de carbon găzduiesc inscripția Exclusive Series, iluminată.
 
Opțional clienții noului Porsche 911 Turbo S Exclusive Series pot comanda un ceas Porsche Design Chronograph, special creat pentru a se potrivi cu noua ediție specială. Prețul său - "doar" 9.950 de euro. Un alt accesoriu gândit pentru modelul exclusivist este un set de depozitare pentru portbagaj, fabricat din piele și care costă la rândul său 5.474 de euro.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: