Teste

Test Drive Renault Captur Energy dCi 110

Fotocredit: 

Auto-TestDrive
 
Primele luni din 2016 au adus în curtea Auto-TestDrive câteva nume consacrate din familia crossoverelor de segment B, mașini ce au “rupt” piața din Europa, creșterile de vânzări din 2015 cuantificându-se aici cu două cifre procentuale. Din lista testelor noastre nu putea să lipsească cel mai bine vândut model al segmentului – Renault Captur, crossover ce ne-a fost partener de drum în versiunea 1.5 dCi 110 CP, nivel de echipare INTENS.
 
1. Prezentare generală
 
Renault Captur a fost prezentat în premieră mondială în primăvara lui 2013, cu ocazia Salonului Auto de la Geneva, francezii preluând inteligent “rețeta” compusă de frații de alianță de la Nissan odată cu lansarea lui Juke – model ce a înființat practic segmentul SUV-urilor de clasă mică.
 
Captur oferea așadar clienților mai mult spațiu interior față de Clio – fără însă a fi cu mult mai mare ca și dimensiuni exterioare, o gardă la sol mai generoasă (200 de mm), dar și posibilități inedite de configurare și personalizare – de la vopseaua exterioară în două tonuri de culoare și până la elementele colorate de pe planșa de bord sau husele detașabile de pe scaune. Toate aceste atuuri s-au adăugat prețului accesibil s-au materializat destul de repede în cifre de vânzări din ce în ce mai mari, cel mai mic SUV din portofoliul european al Renault devenind în ultimii doi ani lider de piață detașat, în fața Opel Mokka și Peugeot 2008.
 
Test Drive Renault Captur Energy dCi 110 (01)
 
În România, Renault Captur este oferit în patru versiuni de motorizare, două pe benzină și alte două diesel. Astfel, clienții interesați vor regăsi în configurator variantele Energy TCe 90 (motor turbo pe benzină, în trei cilindri, de 0.9 litri – 90 CP și 140 Nm cuplu maxim), TCe 120 EDC (motor turbo pe benzină, în patru cilindri, de 1.2 litri – 120 CP și 190 Nm cuplu maxim), respectiv Energy dCi 90 (motor diesel, în patru cilindri, de 1.5 litri – 90 CP și 220 Nm cuplu maxim) și Energy dCi 110 (motor diesel, în patru cilindri, de 1.5 litri – 110 CP și 260 Nm cuplu maxim). În funcție de motorizare sau de alegerea clientului, cuplul motor este transmis la roțile față prin intermediul unei cutii de viteze manuale cu cinci sau șase trepte sau cu ajutorul uneia automate cu dublu ambreiaj, de tip EDC, cu șase rapoarte. Prețul de start pentru Captur este de 12.800 de euro, TVA inclus, în versiunea Energy TCe 90 și nivel de echipare de bază LIFE.
 
Mașina testată de noi pe parcursul a trei zile a fost un Captur Energy dCi 110, versiune de echipare INTENS. Motorul 1.5 dCi de 110 CP a fost introdus în gama Captur în vara anului trecut și poate fi cuplat doar la o cutie de viteze manuală, cu șase trepte.
 
2. Performanțe, comportament rutier şi consum
 
Motor/Transmisie
 
Renault și-a facut un renume din lansarea și dezvoltarea ulterioară în diferite versiuni a motorului 1.5 dCi, unitate adoptată chiar și de Mercedes-Benz pe compactele sale din familia A. Pus sub capota lui Captur, propulsorul Energy dCi 110 oferă cu 20 de CP și 40 de Nm mai multă putere și mai mult cuplu motor față de Energy dCi 90 și poate accelera micul crossover, de la 0 la 100 de km/h, în 11.4 secunde. Viteza maximă se oprește la 182 de km/h.
 
Dacă stăm să-l comparăm cu rivalii de la Peugeot, un 2008 1.6 e-Hdi 115 CP poate accelera de la 0 la 100 de km/h în 10.4 secunde, în timp ce Opel Mokka 1.6 CDTi 110 CP bifează același sprint în 12.5 secunde. Captur se situează așadar undeva la mijloc ca și performante, încadrându-se în valorile normale ale segmentului.
 
Test Drive Renault Captur Energy dCi 110 (02)
 
În practică, motorul 1.5 dCi de 110 CP se simte mult mai vioi ca versiunea de 90 de CP, reprizele de accelerație fiind mai mult decât suficiente pentru orice șofer ce dorește să ruleze în siguranță pe șoselele României. Totul este perfect cât timp turația motorului se situează în plaja de cuplu maxim, propulsorul arătându-și însă limitele mai sus de 3.000 rpm, ca dealtfel orice diesel similar. Ne-a impresionat rafinamentul motorului, la relanti nefiind resimțite în mașină niciun fel de vibrații sau zgomote neplăcute.
 
Cutia de viteze în șase trepte se ridică la nivelul propulsorului, fiind etajată extrem de eficient – treptele 3 și 4 destul de scurte pentru a facilita reprizele de accelerație, în timp ce ultimele două rapoarte din cutie ajutând la obținerea unui consum de combustibil cât mai mic.
 
Comportament rutier
 
Captur mizează pe confort când vine vorba de setările suspensiei, aceasta fiind una dintre cele mai “moi” pe care le-am testat, partea plină a paharului văzându-se la rularea prin oraș, unde cei aflați la bord vor fi feriți de șocurile trecerilor peste diferite obstacole des întâlnite pe stradă. Reversul medaliei apare însă pe drumurile cu multe curbe sau cu suprafață vălurită, acolo unde creșterea vitezei va aduce un ruliu serios sau “salturi” nu foarte plăcute ale pasagerilor spre plafon. Cei peste 20.000 de km trecuți peste mașina de test și-au pus și ei amprenta peste rafinamentul trenului de rulare, prin zgomote suspecte la trecerea peste gropi sau limitatoare de viteză.
 
Test Drive Renault Captur Energy dCi 110 (03)
 
Nici sistemul de direcție nu oferă foarte mult feedback șoferului, fiind “deconectat” destul de serios de la ansamblul om-mașină la drum întins. Partea bună se vede din nou în oraș, acolo unde Captur este o mașină extrem de ușor de manevrat. Ne-a lipsit însă la acest capitol prezența senzorilor de parcare, dotare pe care o recomandăm ca și “obligatorie” la configurare, dată fiind și slaba vizibilitate prin lunetă și oglinzile laterale pe timpul manevrelor de parcare. Dacă tot am vorbit de vizibilitate, poziția mai înaltă la volan pemite crearea unui câmp vizual mai larg, montantul din stânga parbrizului fiind însă ușor incomod la acest capitol.
 
Rularea pe autostradă sau la viteze constante în afara orașului este ușurată de sistemul de cruise control, al cărui buton de activare este situat în continuare pe consola centrală, sub frâna de mână, într-o poziție total nefericită. Să sperăm că viitoarea generație Captur va rezolva acest mic inconvenient.
 
Una peste alta, Captur-ul din testul nostru este o mașină perfectă pentru naveta zilnică prin oraș, dar și pentru rularea în regim extra-urban pe șosele fără prea multe curbe strânse pe parcurs și perfect asfaltate. Veți avea parte de călătorii cât se poate de relaxante, având în vedere faptul că până la 110-120 de km/h nici zgomotele motorului sau cele provenite de la vânt și anvelope nu deranjează prea tare.
 
În ceea ce privește comportamentul în afara suprafețelor asfaltate, Renault Captur nici nu poate și nici nu vrea să impresioneze prea tare, nefiind oferit în nicio versiune 4x4 și neavând niciodată “talente” de off-road. Garda la sol măricică (20 de cm) îți permite să urci borduri mai înalte sau să tragi pe dreapta șoselei în iarbă sau pietriș, însă nimic în plus.
 
Test Drive Renault Captur Energy dCi 110 (04)
 
Cei care doresc însă mai mult pot alege varianta de echipare XMOD (cu un sistem Extended Grip ce eficientizează aderența roților față pe suprafețe alunecoase saua coperite de pietriș) sau pot spera la o viitoare lansare în România a noului Kaptur, model recent prezentat în Rusia și destinat exclusiv pieței de acolo.
 
Consum
 
Dacă la comportamentul rutier Captur nu poate fi numit premiant, la capitolul consum își ia revanșa cu vârf și îndesat. Motorul 1.5 dCi de 110 CP nu a vrut în ruptul capului să consume peste 6.0 l/100km în cele mai aglomerate condiții de trafic din București, o valoare excelentă la care au contribuit sistemul Stop/Start, dar și modul de rulare ECO, activat “by default”. În regim extraurban, după ceva mai bine de 300 de km rulați în condiții diverse, specifice unui test, valoarea afișată pe computerul de bord afișa 4.4 l/100km. Chiar dacă sunt peste valorile oficiale declarate de Renault (4.0 în oraș și 3.6 în regim extraurban), cifrele obținute de noi în traficul real permit autonomii considerabile cu un plin de motorină, ce pot ajunge la aproape 1.000 de km în regim extraurban.
 
3. Confort interior și siguranță
 
Interiorul lui Renault Captur pare identic cu ceea ce vedem pe Clio, însă o analiză mai atentă ne arată că asemănările se opresc la elementele planșei de bord și la fețele de uși. Captur oferă șoferului și pasagerilor exact ce s-ar fi așteptat de la un crossover, pornind de la spațiul generos și până la poziția mai înaltă la care se situează scaunele și bancheta spate. Numeroasele elemente de depozitare de pe consola centrală și din fețele de uși sunt completate de un torpedou cu totul inedit, de tip sertar și care oferă un volum generos de depozitare.
 
Test Drive Renault Captur Energy dCi 110 (05)
 
Cei 377 de litri oferiți de portbagaj reprezintă o valoare suficientă pentru o familie, iar sistemul inteligent de glisare a banchetei spate poate duce volumul de depozitare până la 455 de litri. Dacă se rabatează complet bancheta, poți căra într-un Captur până la 1.235 de litri “traduși” în bagaje de tot felul. Nu ne-a plăcut însă podeaua dublă a portbagajului, sistem ce nu lasă o margine laterală ce ar putea împiedica rostogolirea lucrurilor în afara mașinii atunci când accesezi respectivul portbagaj.
 
Dacă cele spuse mai sus reprezintă bile albe pentru Captur, nu am fost impresionați însă de materialele folosite la construcția planșei de bord, a consolei centrale sau pentru fețele de uși, plasticul folosit dându-ne senzația de fragilitate. Senzația este sporită și de unele zone în care asamblarea elementelor nu este cea mai fericită. Aveam “greierași” în mașină? Din plin, pornind de la planșa de bord, suporții centurilor de siguranță și până la unele elemente dinspre portbagaj, pe care nu am stat să le identificăm cu precizie. Este adevărat că mașina de test avea la bord peste 20.000 de km, dar credem că se poate mai bine acest capitol, iar noul Megane va constitui sursă de inspirație în dezvoltarea interiorului viitorului Captur.
 
Test Drive Renault Captur Energy dCi 110 (07)
 
Partea de infotainment era asigurată de un sistem MEDIA NAV, identic cu ceea ce vedem pe gama Dacia și pe al cărui ecran tactil de 7 inch era afișată interfața grafică. Interfață poate prea rudimentară și care nu oferă foarte multe informații legate de mașină. Acestea sunt proiectate pe ecranul computerului de bord situat în clusterul ceasurilor de bord și care este și el puțin rămas în urmă față de ce vedem la rivali. Încercați numai să afișați simultan temperatura și ora…
 
Test Drive Renault Captur Energy dCi 110 (06)
 
Pentru a reveni la MEDIA NAV, foarte utilă ni s-a părut navigația, cu grafică simplă și care-și face treaba foarte bine, dar și sistemul Bluetooth ce permite conexiunea unui telefon și pe care ni l-am dori drept echipament standard pe orice mașină de generație actuală.
 
Recomandăm însă achiziționarea sistemului R-LINK, care oferă mult mai multe informații și posibilități de conexiune cu un smartphone, o interfață mai eficientă și nici nu costă o avere – 323 de euro.
 
Renault Captur a fost testat de Euro NCAP în 2013, fiind premiat cu maximul de cinci stele posibile.
 
4. Buget/Prețuri
 
Renault Captur Energy dCi 110 este oferit începând cu cel de-al doilea nivel de echipare, ZEN, cu un preț de start de 16.200 de euro, TVA inclus. Modelul testat de noi, INTENS, are un preț de pornire de 17.500 de euro, iar adăugarea jantelor din aliaj ușor pe 17 inch cu design special a dus prețul final la 17.600 de euro, TVA inclus.
 
Test Drive Renault Captur Energy dCi 110 (07)
 
În standard Captur INTENS beneficiază, pe lângă luga listă de dotări aduse de nivelul ZEN, de caroserie vopsită bi-ton, faruri de ceață cu funcție Cornering, climatizare automată, ornamente interioare vopsite în negru lucios, senzori de ploaie și lumină, tapițerie textilă detașabilă sau sistem de infotainment MEDIA NAV. Recomandăm însă upgrade-ul la R-LINK (323 euro, TVA inclus), dar și dotarea cu senzori de parcare (oferiți la pachet alături de cameră video pentru marșarier și oglinzi laterale rabatabile electric – 242 euro, TVA inclus).
 
Prețul cerut de Renault pentru un Captur configurat astfel este cu aproximativ 2.000 de euro mai mic față de ceea ce oferă concurența, suma de 20.000 de euro fiind un reper cam pentru toate crossoverele diesel din acest segment, pe nivelul de echipare cel mai generos.
 
Renault Captur beneficiază de 3 ani garanție sau 100.000 de kilometri.
 
5. Concluzii
 
Dacă scoatem din ecuație Dacia Duster, Renault Captur este de departe cel mai accesibil crossover de segment B oferit pe piața din România, francezii oferind, pe lângă cele patru versiuni de motorizare de ultimă generație și avantajul unei largi game de dotări și accesorii de personalizare.
 
Test Drive Renault Captur Energy dCi 110 (08)
 
Dacă vorbim strict de modelul testat de noi, eficiența în materie de consum, performanțele dinamice ale motorului, dar și spațiul extrem de generos oferit la interior fac din Captur Energy dCi 110 poate cea mai bună opțiune din clasa sa, asta dacă sunteți dispuși să treceți cu vederea interiorul nu foarte calitativ și nici nu doriți un tren de rulare sportiv și aproape perfect, ca cel furnizat de Suzuki Vitara S.
 
Renault Captur Energy dCi 110
 
Puncte pozitive:
· Motorul 1.5 dCi 110 performant și rafinat
· Consumul redus de carburant
· Spațiul interior generos
· Posibilitățile de configurare
· Prețul
 
Puncte negative:
· Suspensia “soft”
· Sistemul de direcție ce nu oferă feedback suficient
· Calitatea materialelor plastice de la interior


Date tehnice Renault Captur Energy dCi 110
 
Motor: diesel, patru cilindri, 1.5 litri dCi EURO 6
Cilindree: 1.461 cmc
Putere: 110 CP la 4.000 rpm
Cuplu maxim: 260 Nm la 1.750 rpm
0-100 km/h: 11.4 s
Viteză maximă: 182 km/h
Volum portbagaj: 377 litri
Greutate: 1.190 kg
Preţ de pornire în România: 16.200 euro, TVA inclus
Preţ model testat: 17.600 euro, TVA inclus
 

Nota generală: 

7

Comportament rutier: 

6

Interior: 

7

Motorizare: 

8

Prețuri: 

7

Euro NCAP: 

5
 
 
 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: