Știri

BMW România a anunțat prețurile noului MINI Countryman

Fotocredit: 

MINI
MINI Countyman - preturi Romania
Noul MINI Countryman, prezentat la sfârșitul lunii trecute, poate fi comandat de-acum și în România, având un preț de start de 26.580 de euro, TVA inclus - în versiunea de motorizare Cooper, cu motor 1.5 TwinPower Turbo de 136 de CP.
 
Urmând a avea premiera mondială pe 18 noiembrie, la Salonul Auto de la Los Angeles, noul MINI Countryman va ajunge la dealerii din România în luna februarie 2017. Clienții îl pot comanda însă încă de acum, fiind disponibile în configuratorul on-line patru versiuni de motorizare - Cooper (motor pe benzină, trei cilindri, 1.5 litri - 136 CP și 220 Nm cuplu maxim), Cooper S (motor pe benzină, patru cilindri, 2.0 litri - 192 CP și 280 Nm cuplu maxim), Cooper D (motor diesel, patru cilindri, 2.0 litri - 150 CP și 330 Nm cuplu maxim), respectiv Cooper SD (motor diesel, patru cilindri, 2.0 litri - 190 CP și 400 Nm cuplu maxim). Noul Cooper S E Countryman, primul MINI plug-in hybrid din istorie, va fi oferit ulterior.
 
Iată, pe scurt, principalele caracteristici prin care noul Countryman vrea să-și atragă clienții:
 
- Proporţii puternice, mai lung cu 20 de centimetri faţă de predecesorul său
- Cinci locuri de sine stătătoare, creştere evidentă a spaţiului şi a versatilităţii
- Control electric al hayonului, precum şi deschidere/închidere touchless a acestuia
- MINI Picnic Bench: suprafaţă rabatabilă peste pragul de încărcare care funcţionează ca scaun confortabil în portbagaj şi pentru uz general în aer liber
- MINI Cooper S E Countryman ALL4: primul MINI din istorie cu propulsie hybrid plug-in
- Generaţie nouă de motoare şi transmisii, sistem de tracţiune integrală ALL4 cu eficienţă optimizată
- În premieră, instrument central cu funcţie touchscreen pentru sistemul de navigaţie
- MINI Country Timer măsoară plăcerea condusului pe un teren solicitant
- Aplicaţie MINI Connected ca asistent personal
- MINI Find Mate: tot ceea ce ai nevoie la bord, în orice moment
 
Puteți descărca lista completă de prețuri, dar și de dotări, pentru cea de-a doua generație MINi Countryman - AICI.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: