Știri

Opel Insignia Grand Sport AWD va folosi un performant sistem de tip torque vectoring

Fotocredit: 

Opel
Opel Insignia Grand Sport AWD
Prezentat în luna decembrie 2016 și planificat a ajunge în showroom-uri la începutul acestui an, noul Opel Insignia Grand Sport va fi oferit și într-o performantă variantă AWD ce include un sistem torque vectoring de ultimă generație.
 
Față de sistemele similare utilizate până acum, noua tehnologie prezentată astăzi de Opel folosește un sistem de tracțiune integrală Twinster ce integrează pe puntea spate un modul compus din două ambreiaje, fără a mai fi nevoie de un diferențial.
 
Astfel, cuplul motor poate fi furnizat către una sau către ambele roți de pe spate, în funcție de condițiile de drum, de unghiul de virare a volanului și de modul în care șoferul accelerează, fiind astfel obținută cea mai bună dinamică pe viraje.
 
Șoferul va putea alege, prin intermediul modurilor de rulare, în ce grad sistemul torque vectoring va interveni asupra livrării cuplului motor.
 
"Sistemul torque vectoring reprezintă cea mai bună modalitate de a trimite puterea la asfalt. Astfel, noul Insignia Grand Sport dotat cu AWD și sistemul amintit va fi egalul celor mai buni din industria auto atunci când vine vorba de plăcerea de a conduce", spune William F. Bertagni, vice-președintele Diviziei de Inginerie a Vehiculelor de la Opel.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: