Știri

Volvo a lansat o nouă generație de scaune auto pentru copii

Fotocredit: 

Volvo
Volvo - scaune auto pentru copii
Volvo a prezentat o nouă generație de scaune auto pentru copii care, prin inovațiile de care beneficiază vor oferi și mai multă sigurață și confort micilor pasageri de la bordul automobilelor.
 
Cunoscut drept unul dintre cei mai activi constructori auto în domeniul siguranței pasagerilor, Volvo testează de peste 50 de ani scaunele pentru copii în cadrul testelor de impact, lucru ce a permis stabilirea unor reguli clare în acest domeniu. Astfel, un copil cu vârsta de până în 4 ani ar trebui să călătorească pe un scaun special orientat cu spatele la sensul de mers, iar după această vârstă se recomandă ori un scaun orientat cu fața spre sensul de mers ori un înățător special creat pentru a menține postura copilului la un nivel optim.
 
Un lucru de care copiii se plâng adesea ține de materialele cu care sunt tapițate scaunele, materiale ce încălzesc prea tare corpul. În acest sens, noile scaune dezvoltate de Volvo folosesc materiale realizate din 80% lână, compoziție ce oferă un confort sporit, atât din punctul de vedere al senzației la atingere, dar și din punctul de vedere al comportamentului termic, fie că vorbim de căldură sau de răcoare. Pentru a oferi mai mult spațiu copiilor, noile scaune sunt mai subțiri și generând astfel mai mult loc pentru picioare.
 
"Am înțeles că mulți oameni consideră siguranța copiilor la bordul mașinii un subiect complex, care creează confuzie uneori. De-a lungul timpului, ne-am concentrat asupra educării părinților privind instalarea și utilizarea scaunelor auto pentru copii", spune Lotta Jakobsson, manager în cadrul departamentului de siguranță Volvo.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: