Știri

WRC - Sebastien Ogier a câştigat Raliul Monte-Carlo 2016

Fotocredit: 

Volkswagen Motorsport
Sebastien Ogier - castigator Monte-Carlo 2016
Ediția 2016 a Raliului Monte-Carlo a fost câștigată și anul acesta de Sebastien Ogier. Francezul, la volanul unui VW Polo R WRC a reușit să se impună aici pentru a treia oară consecutiv, alăturându-se prin această performanță unor nume mari din istoria mondialului de raliuri - Sandro Munari, Walther Rohrl, Tommi Makkinen și Sebastien Loeb.
 
Podiumul de anul acesta din Raliul Monte-Carlo a fost completat de coechipierul lui Ogier la Volkswagen, norvegianul Andreas Mikkelsen și de belgianul Thierry Neuville, la volanul noului Hyundai i20 WRC.
 
Ogier a câștigat și speciala Power Stage, impunându-se în fața lui Dani Sordo (Hyundai i20 WRC) și a lui Mikkelsen.
 
Performanța lui Sebastien Ogier l-a dus la cea de-a 33-a victorie din WRC, în timp ce Volkswagen a bifat cel de-al 35-lea succes cu modelul Polo R WRC din 40 de raliuri la care a luat startul. Lucru ce face din mașina germană cel mai de succes model din istoria mondialului.
 
Simone Tempestini, pilotul echipei Napoca Rally Academy și campionul en-titre din Campionatul Național de Raliuri al României, a participat la Monte-Carlo cu un Ford Fiesta R5 la clasa WRC2 - însă o pană și o ieșire în decor nu i-au permis să urce în clasamentul final mai sus de locul 9.
 
Iată și topul 10 la finalul Raliului Monte-Carlo 2016:
 
01. Sébastien Ogier/Julien Ingrassia (F/F), Volkswagen, 3h 49m 53.1s
02. Andreas Mikkelsen/Anders Jæger (N/N), Volkswagen, + 1m 54.5s
03. Thierry Neuville/Nicolas Gilsoul (B/B), Hyundai, + 3m 17.9s
04. Mads Østberg/Ola Fløene (N/N), Ford, + 4m 47.7s
05. Stéphane Lefebvre/Gabin Moreau (F/F), Citroën, + 7m 35.6s
06. Dani Sordo/Marc Martí (E/E), Hyundai, + 10m 35.5s
07. Ott Tänak/Raigo Mõlder (EST/EST), Ford, + 11m 39.9s
08. Elfyn Evans/Craig Parry (GB/GB), Ford, + 18m 30.8s
09. Esapekka Lappi/Janne Ferm (FIN/FIN), Škoda, + 20m 41.0s
10. Armin Kremer/Pirmin Winklhofer (D/D), Škoda, + 20m 43.9s
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: