Știri

300.000 de comenzi pentru Opel Mokka, în doi ani de la lansare

Fotocredit: 

Opel
Noul Opel Mokka
În cei doi ani de la lansarea pe piaţă, SUV-ul subcompact produs de Opel a primit peste 300.000 de comenzi. Recent, vânzările Mokka au prezentat un ritm şi mai accelerat. În ultimele şapte luni s-au înregistrat 100.000 de comenzi. În august, cel mai bine vândut model Opel a reuşit să depăşească vânzările din Europa ale oricărui alt model de autovehicul din segmentul său. Din punctul de vedere al vânzărilor în cadrul Opel, modelul Mokka ocupă locul trei, în spatele modelelor Corsa şi Astra, însă în faţa modelelor Insignia şi Zafira Tourer.
 
În prezent, segmentul SUV-urilor subcompacte înregistrează cea mai puternică creştere din industria auto. În comparaţie cu anul precedent, în Europa, numărul de autovehicule înmatriculate aproape s-a dublat. Modelul Mokka a devenit cel mai bine vândut model, indiferent de granițe. Autovehiculul distins de două ori cu premiul Autovehiculul cu tracţiune integrală al anului conduce în segmentul său în Germania, având o cotă de piaţă de aproximativ 24%, în Austria cu o cotă de aproximativ 22% şi în Finlanda cu o cotă de 27%. În Europa, modelul Mokka a avut în perioada ianuarie - august 2014 o cotă de piaţă de 15%, situându-se pe locul trei.
 
„Mokka interpretează perfect definiţia noastră pentru un model captivant cu tehnologie ultramodernă la preţuri accesibile”, afirmă Peter Christian Küspert, Vicepreşedinte de vânzări şi servicii post-vânzare al Opel Group. „Suntem încântaţi de autovehiculul nostru best seller dintre SUV-urile compacte. Este o garanţie a succesului şi o componentă importantă a ofensivei noastre de produse. Urmează ca modelul să fie disponibil cu silenţiosul motor diesel 1.6 CDTI. Cu siguranţă acest lucru îi va da modelului Mokka şi mai mult avânt.”

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: