Știri

Cea de-a doua generație McLaren Super Series va oferi performanțe aerodinamice de excepție

Fotocredit: 

McLaren
McLaren Super Series 720S
McLaren a prezentat prima imagine teaser ce lasă să se întrevadă partea din spate a noului model din cea de-a doua generație Super Series, premiera mondială a acestuia urmând a avea loc în luna martie, cu ocazia Salonului Auto de la Geneva.
 
Teaserul este însoțit și de câteva informații interesante legate de mașina ce va înlocui în gama McLaren modelul 650S, acesta urmând a fi de două ori mai eficientă aerodinamic, va oferi o mai mare forță de apăsare la sol, dar și un sistem de răcire a motorului extrem de performant.
 
"Cea de-a doua generație McLaren Super Series va fi pe atât de impresionantă aerodinamic, cât va fi frumoasă din punct de vedere vizual", a comentat Mark Vinnels, director executiv al firmei britanice.
 
Astfel, un set de noi și avansate tehnologii legate de aerodinamică au permis obținerea unei apăsări la sol mai mare cu peste 50% față de cazul lui 650S, în timp ce radiatoarele de răcire a motorului primesc un flux de aer cu 15% mai mare.
 
Eleronul spate montat pe noul model este unul activ și își va putea modifica unghiul față de orizontală într-un timp extrem de scurt, pentru a se obține eficiența aerodinamică maximă, în funcție de situațiile de rulare.
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: