Știri

Noul BMW X1 va fi asamblat și în fabrica VDL Nedcar din Olanda

Fotocredit: 

BMW
BMW X1 2018
BMW a anunțat faptul că noul X1 va fi produs și în fabrica deținută de compania VDL Nedcar în Olanda, partenerul bavarezilor asamblând și alte trei modele MINI, începând cu anul 2014.
 
Astfel, liniile de asamblare administrate de olandezi vor suplimenta producția lui X1 din fabrica BMW de la Regensburg, acolo unde deja constructorul bavarez asamblează opt modele diferite pe o singură linie. Cererea extrem de mare pentru întreaga gamă de modele X și pentru X1 în special a determinat această mutare strategică, fabrica din Regensburg urmând a produce însă mare parte din întregul volum de unități X1 comercializate.
 
VDL Nedcar produce începând din 2014 câteva modele MINI, la ora actuală ieșind de pe liniile de asamblare din Olanda versiunile MINI Hatchback în trei uși, MINI Convertible, dar și noul MINI Countryman. În martie 2017 va începe și asamblarea noului MINI Cooper S E Countryman ALL4, primul model plug-in hybrid din istoria companiei britanice, la care se va adăuga producerea lui MINI JCW Countryman, prezentat chiar săptămâna trecută.
 
În 2016, BMW a vândut aproape 645.000 de SUV-uri din gama X, acestea reprezentând cam o treime din totalul de puțin peste două milioane de automobile comercializate de compania germană anul trecut.
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: