Știri

Dacia va prezenta la Geneva noul Logan MCV Stepway

Fotocredit: 

Dacia
Dacia Logan MCV Stepway
Dacia mărește familia Stepway cu un nou model - Salonul Auto de la Geneva urmând a găzdui premiera mondială a noului Logan MCV Stepway. Alături de noul model vor mai fi prezentate și câteva ediții speciale pentru restul versiunilor Stepway (Sandero, Lodgy și Dokker), dar și pentru Duster.
 
Noua Dacia Logan MCV Stepway preia toate elementele consacrate de-a lungul timpului de modelele Stepway, ieșind în evidență garda la sol mărită cu 50 de mm, protecțiile din plastic negru aplicate părții inferioare a caroseriei, elementele distinctive vopsite în argintiu sau barele longitudinale de pe plafon. Nu lipsesc inscripțiile "Stepway" aplicate pe ușile față.
 
Interiorul punctează prin personalizarea aparte, în timp ce portbagajul oferă un volum cu una dintre cele mai bune valori din segmentul lui Logan MCV - 573 de litri.
 
Alături de noul Logan MCV Stepway, la standurile Dacia de la Geneva vor mai putea fi admirate noi ediții speciale, limitate, construite pe baza modelelor Stepway, acestea remarcându-se prin culori exclusive pentru exterior (Iceland Grey și Ochre Orange - aceasta din urmă doar pentru Sandero Stepway) sau prin noi modele de jante din aliaj. La interior edițiile speciale oferă tapițerii în combinații de nuanțe și texturi inedite, alături de inserții portocalii aplicate la nivelul consolei centrale sau al gurilor de ventilație.
 
Noile ediții speciale vor fi denumite diferit, în funcție de piețele pe care vor fi lansate.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: