Știri

Noul Volkswagen Tiguan va primi alte două variante de caroserie

Fotocredit: 

Volkswagen
Noul VW Tiguan 2016
Volkswagen va lansa în viitorul nu foarte îndepărtat două noi versiuni ale SUV-ului compact Tiguan, conform spuselor lui Jochen Bohle, șeful departamentului de dezvoltare pentru mașinile compacte din cadrul companiei germane. Astfel, clienții vor putea găsi în configurator un Tiguan cu ampatament mărit și șapte locuri, dar și un Tiguan Coupe.
 
Lansat în toamna anului trecut cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt, noul Volkswagen Tiguan va deveni un pilon important în strategia de viitor a Volkswagen, dată fiind situația din ce în ce mai favorabilă a SUV-urilor în piață. 
 
Alături de varianta clasică a noii generații vor apărea și noul Tiguan GTE, model plug-in hybrid, precum și variantele cu șapte locuri, respectiv coupe. Volkswagen are de gând așadar să facă din Tiguan un sub-brand cu specific off-road.
 
Modelul cu șapte locuri va beneficia de un ampatament de 2791 de mm, mai mare cu 110 mm față de varianta standard și care va oferi spațiu suficient pentru toți pasagerii, dar și pentru bagajele lor. Acesta va fi prezentat în 2017, în timp ce varianta coupe va fi lansată un an mai târziu.
 
Versiunea cu ampatament mărit va fi construită în fabricile Volkswagen din China și Mexic, semn că strategia de vânzări va targeta în principal piețele din SUA și China.
 
Sursa: Autocar
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: