Știri

Volkswagen T-Roc va fi lansat în vara lui 2017 și va lupta în segmentul B al crossoverelor

Fotocredit: 

Autocar
Volkswagen T-Roc CGI
Volkswagen își va mări portofoliul de SUV-uri cu noul T-Roc, model ce va fi lansat chiar în vara acestui an și se va situa ca și dimensiuni imediat sub Tiguan. Știm cu siguranță faptul că micul crossover va prelua o parte din designul conceptului cu același nume, prezentat acum trei ani, fără însă a se "radicaliza" estetic.
 
Așa cum putem să întrezărim din prima imagine CGI publicată de britanicii de la Autocar, noul Volkswagen T-Roc se apropie prin silueta sa de proporțiile viitoarei generații Polo, oferind evident un plus de masivitate prin garda la sol crescută și elemente specifice unui crossover.
 
Aceeași versiune micșorată a platformei MQB va sta și la baza noului T-Roc, soluție ce va permite utilizarea celor mai noi familii de motoare TSI (1.0 și 1.5), a unităților 1.6 TDI și 2.0 TDI, dar și posibilitatea configurării mașinii cu o cutie de viteze DSG sau cu sistemul de tracțiune integrală 4MOTION.
 
Urmând a lupta într-un segment extrem de dur, acolo unde Renault Captur, Nissan Juke sau Peugeot 2008 fac legea de ceva vreme, noul Volkswagen T-Roc va plusa printr-o serie de tehnologii consacrate la momentul actual de Golf facelift sau prin versiuni plug-in hybrid și chiar 100% electrice, similare ca și concepție modelelor Golf GTE și e-Golf.
 
Sursa: Autocar
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: