Știri

BMW a anunţat preţurile noului X5 pentru România

Fotocredit: 

BMW
Noul BMW X5
 
BMW a anunţat preţurile noului X5 pentru piaţa din România.
 
Astfel, cel mai ieftin model va fi BMW X5 xDrive30d care pleacă de la un preţ de 63.364 de euro cu TVA. X5 xDrive30d are sub capotă un motor turbo-diesel ce produce 258 de CP. Din iarnă va fi oferită şi versiunea sDrive25d, care este primul X5 oferit doar cu tracţiune spate, lucru care va face din ea şi cea mai ieftină variantă din gama X5. Tot din iarnă vor mai fi disponibile şi versiunile xDrive25d, xDrive35i şi xDrive40d.
 
Cel mai scump X5 este dieselul M50d, propulsat de un motor tri-turbo de 381 CP, ce costă în România 89.155 de euro, TVA inclus. Versiunea pe benzină xDrive50i, de 450 de CP, costă 80.786 de euro cu TVA.
 
Noul BMW X5 poate fi dotat cu o serie de echipamente opţionale de ultimă oră, lista acestora fiind aproape inteminabilă... Dotări precum Dynamic Performance Control, Dynamic Light Sport, Head-Up Display sau Night Vision sunt doar câteva din ce se poate bifa în configuratorul BMW.
 

Etichete: 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: