Teste

Test Drive noul Hyundai Santa Fe 2.2 CRDi Luxury+

Fotocredit: 

Auto-TestDrive
 
Weekend-ul trecut am avut oportunitatea de a testa fratele mai mare al modelului Hyundai ix35. V-ați putea gândi la ix45 dacă Hyundai ar continua denumirea modelelor sale, dar în cazul de față precum și în cel al modelului Genesis Coupe numele nu a fost schimbat pentru a pastra tradiția de care au beneficiat generațiile anterioare de Santa Fe, respectiv modelele 2001 și 2007.
 
Noul Hyundai Santa Fe a fost prezentat oficial pe 4 Aprilie 2012 la Salonul Auto de la New York, iar spre finalul anului a ajuns și pe piața din România.
 
1. Prezentare generală
 
Prima întrebare importantă ar fi care sunt cu adevărat concurenții direcți pentru noul Santa Fe? Am fi tentați să răspundem Toyota RAV4, Mazda CX-7 sau Honda CRV, dar raportat strict la nivelul prețurilor actuale propuse de constructorul coreean poate ar fi mai corect să vorbim despre modele precum: 
  • Volvo XC60 D5 205 CP (36580 euro cu TVA) 
  • BMW X3 2.0 xDrive20d 184 CP (42.036 cu TVA)
  • Mercedes Benz GLK 220 CDI BlueEfficiency 7G-Tronic 170 CP (43.710 euro cu TVA)
  • Audi Q5 2.0 TDI 177 CP (41.350 euro cu TVA)
Primele două modele prezentate sunt mai potrivite a se compara din punct de vedere al costurilor de achiziție chiar cu ix35.
 
Noul Hyundai Santa Fe - prezentare generală
 
Calitățile noului SUV vor fi prezentate în cele ce urmează, dar în final tot prețurile vor face diferența pentru majoritatea doritorilor, astfel că Santa Fe are o misiune dificilă într-o piață deja supra-saturată a vehiculelor sport utilitare de lux.
 
Prețul de pornire promoțional pentru Hyundai Santa Fe 2.2 CRDi Luxury+ este de 41.333 euro cu TVA. Este deocamdată singura variantă disponibilă pe site-ul importatorului oficial Hyundai, dar cu un motor suficient de puternic pentru cele aproximativ 1.800 de kg și cu o serie de dotări standard cărora nu le puteți aduce obiecții.
 
2. Comportament rutier
 
Să începem cu motorizarea de sub capotă: 2.2 CRDi ce dezvoltă 197 CP disponibili la 3.800 rpm și un cuplu maxim de 436 Nm începând cu 1.800 rpm. Comparativ strict cu modelul ix35 de 184 CP testat lunile trecute cifrele oficiale pentru performanţe sunt aproape identice. Accelerația este realizată tot în 10.1 secunde, doar viteza maximă oprindu-se pentru Santa Fe la 190 km/h, în timp ce ix35 poate atinge cu 5 km/h mai mult.
 
Totuși, senzația transmisă este puțin diferită, cutia de viteze automată prezentă pe modelul din test dând senzația unui confort sporit la schimbările de trepte, dar cu prezența unui oarecare lag în cazul unui kick-down.
 
Noul Hyundai Santa Fe - comportament rutier
 
În primele trepte de viteze, propulsorul de aproape 200 de cai pune în mișcare masa totală a mașinii de 1.8 tone cu foarte mare ușurință cuplul ridicat făcundu-se ușor resimțit. În concluzie nici o problemă în depășiri, efectuate la orice viteză de deplasare.
 
Cutia automată dispune de 6 trepte + modul manual, fără comenzi pe volan, iar dacă dorim un consum mai diminuat se poate comuta modul ECO, care cel puțin teoretic ar trebui să asigure o medie apropiată de cifrele oferite de constructor.
 
Stabilitatea se prezintă la cote foarte înalte, ruliul fiind diminuat la minum în cazul unor drumuri virajate sau serpentine, acest lucru putând reprezenta în același timp și un dezavantaj pentru ca suspensia poate fi caracterizată ridigă, trecerile peste gropi și denivelări fiind resimtițe în habitaclu mai mult decât ne-am aștepta.
 
Noul Hyundai Santa Fe - pe sosea
 
Direcția este asistată electric și beneficiază de sistemul FlexSteer ce permite setarea între modurile Comfort, Normal și Sport. În realitate diferențele nu vor fi semnificative, dar dacă gasiți direcția electrică prea ușoară sau artificială, modul Sport poate fi o soluție.
  
3. Confort interior
 
Interiorul noului Santa Fe este o evoluție certă față de modelul lansat în 2007, liniile bordului fiind apropiate de cele din noul i30. Din fericire am avut la dispoziție versiunea de top Luxury+ ce vine în standard cu tapițerie de piele, sistem multimedia cu navigație și touchscreen și chiar plafon panoramic - disponibil acum standard pentru această echipare.
 
Noul Hyundai Santa Fe - plansa de bord
 
Strict legat de calitate aceasta a crescut considerabil față de versiunile trecute, dotările și unele materiale fiind mult îmbunătățite, beneficiind chiar și de scaun șofer complet reglabil electric.
 
Cu toate acestea majoritatea concurenților din aceasta clasă de preț (+40.000 de euro), precum Mercedes GLK sau Audi Q5 oferă o ambianţă interioară de top, fără a face rabat la calitate pentru fețelor ușilor sau plasticele consolei inferioare, lucruri de care ne-am „lovit” în Santa Fe.
 
Totuși tapițeria de piele, în combinație cu sistemul multimedia de 6 inch și plafonul panoramic ne fac să înțelegem de unde apare diferența mare de preț față de modelul mai mic ix35 într-o echipare similară.
 
Noul Hyundai Santa Fe - cusaturi piele
 
Climatizare automată pe două zone, sistem audio cu subwoofer în portabaj sau banchetele spate care se pot regla în față și înapoi sunt alte dotări care contribuie semnificativ la confortul pasagerilor.
 
Cum se stă în Hyundai Santa Fe? Un subiect care nici măcar nu mai trebuie abordat în condițiile în care mașina poate fi echipată și cu 7 locuri, fiind evident că spațiul pentru pasageri este mai mult decât suficient, atât pentru cei din spate, cât și pentru cei din față. 

Volumul portbagajului atinge 585 litri, cu o sumedie de spații de depozitare inteligent partajate.
 
La capitolul siguranță, modelul din test vine standard cu: 7 airbag-uri (frontale, laterale, cortină + genunchi șofer), controlul electronic al stabilității (ESP), TCS sau asistența la frânarea de urgență și coborârea pantelor.
 
4. Buget/Prețuri
 
Hyundai Santa Fe are un preț de pornire promoțional în România de 41.333 euro cu TVA pentru varianta Luxury+ echipată cu motorul diesel de 2.2 litri și 197 CP + transmisie manuală în 6 trepte.
 
Modelul din test are un consum oficial de 8.9 litri pentru o utilizare urbană și 5.5 litri în afara localităților. Ceea ce înseamnă un consum mediu oficial de 6.8 litri pentru 100 de km.
 
Cifre mai mult decât optimiste în opinia noastră, pentru că rare vor fi momentele când un SUV de asemenea mărimi o sa consume sub 7 litri pentru 100 de km rulați. Totuși vorbim de o mașină cu un motor de aproape 200 de CP și cutie automată, care se știe că ridică ușor consumul.
 
Consumul nostru pentru deplasarea strict extraurbană într-un regim mixt drumuri județene/drum național a fost în jur de 7.5-8 litri.
 
Noul Hyundai Santa Fe - buget
 
Printre dotările importante de menționat ale modelului din testul nostru se numără următoarele:
 
·         7 airbag-uri standard;
·         Faruri Xenon și spălător faruri;
·         Lumini de zi cu tehnologie LED;
·         Sistem multimedia cu sistem de navigație, cameră video pentru dat cu spatele și subwoofer în portbagaj;
·         Sistem electronic al stabilității (ESP+TCS) + Asistența la urcarea și coborârea pantelor;
·         Jante din aliaj 235/5 R19 inchi;
·         Proiectoare de ceață;
·         Climatizare automată pe două zone;
·         Sistem de pornire Start/Stop;
·         Oglindă interioară heliomată;
·         Tapițerie din piele.
 
Dotarile standard în acelaşi nivel de echipare cuprind acum şi sistemul de iluminare al bordului Supervision precum şi plafonul panoramic, dotări de care maşina din test nu beneficia, fiind un exemplar adus în ţară la începutul anului.
 
Garanția oferită pentru acest model este de 5 ani, integrală și fără limită de kilometri. De asemenea, Hyundai oferă 5 ani verificări tehnice periodice gratuite și asistență rutieră.
 
La capitolul siguranță noul Hyundai Santa Fe a obţinut maximul de 5 stele la testele Euro NCAP.
 
5. Concluzii
 
Hyundai Santa Fe din testul nostru s-a comportat exemplar fără a mai aduce aminte de modelele oarecum low-cost oferite de coreeni în trecut.
 
Ținuta de drum se prezintă la cote înalte, dotările sunt foarte generoase, materialele utilizate la interior sunt de o calitate peste medie dar nu încă la nivelul concurenței directe, iar spațiul interior este arhi-suficient chiar și pentru o familie cu 5 membri.  
 
Există totuși o mare problemă: prețul. Acel element important care face pentru majoritatea dintre noi achiziția unui nou autoturism dificilă și impune o serie de sacrificii.
 
Noul Hyundai Santa Fe - logo
 
Santa Fe costă 41.333 de euro cu TVA. Cu 10.000 euro în plus față de un ix35 din clasa inferioară, dar dotat la fel de generos și cu un motor perfect comparabil, de 184 CP. De asemenea, costă la fel de mult ca şi Mercedes Benz GLK, BMW X3 sau Audi Q5. Fiecare dintre modelele de mai sus au avantaje și dezavantaje, dar piața cumpărătorilor din România încă are o pasiune în perioada actuală pentru mărcile de origine germană. Pasiune nejustificată nu pentru că aceste autoturisme ar avea anumite probleme, departe de noi acest gând, dar nejustificată pentru că modelele recent lansate de mărci precum Kia sau Hyundai, considerate acum câtiva ani low-cost, au reușit să se ridice foarte mult și să fie din ce în ce mai bune calitativ.
 
Concluzia noastră este extrem de simplă: Hyundai Santa Fe 2013 este un SUV complet, care nu are cum să-și dezamăgească noii proprietari, singura problemă fiind prețul de achiziție ridicat, raportat la concurența extrem de puternică din segment.
 
Am identificat la modelul din test:
 
Puncte pozitive:
· Dotări standard foarte generoase în echiparea Luxury+
· Stabilitate și ținută de drum excelentă pentru greutatea și gabaritului autoturismului
· Motor potent
 
Puncte negative:
· Preț ridicat pentru această echipare (singura disponibilă momentan în România)
· Materiale interioare sub cele folosite de concurența din aceași plajă de prețuri
 

Nota generală: 

7

Comportament rutier: 

7

Interior: 

7

Motorizare: 

7

Prețuri: 

6

Euro NCAP: 

5
 
Mulţumim pentru sprijinul acordat companiei AUTOMAR şi domnului Marian Bădoiu - Tel: 0244.520.933.
 
 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: