Știri

95 de g/km - ţinta Volkswagen pentru emisiile de CO2, până în 2020

Fotocredit: 

Volkswagen
VW XL1 - lansarea de la Geneva
 
Înainte de deschiderea Salonului Auto de la Geneva, Volkswagen a reiterat obiectivul său strategic de a deveni cel mai eficient producător de automobile din lume, din punctul de vedere al ocrotirii mediului, începând cu anul 2018. 
 
Astfel, președintele Consiliului de Administrație al Volkswagen, prof. dr. Martin Winterkorn, a declarat că restructurarea "ecologică" a grupului, anunțată la Geneva cu un an în urmă, "se desfăşoară conform programului". Domnia sa a mai a adăugat: "Orientăm Volkswagen spre eficiență maximă atunci când vine vorba de energie şi de resurse. Suntem pe drumul cel bun pentru a face din grupul nostru auto un lider mondial în termeni de mediu. "
 
Grupul Volkswagen îşi stabileşte acum obiective și mai ambițioase: "Volkswagen se angajează să reducă emisiile de CO2 ale flotei europene de automobile noi la 95 de grame pe kilometru până în 2020." Acest lucru face ca Volkswagen să fie primul mare producător auto care să se angajeze la o aşa ambiție. Potrivit lui Martin Winterkorn, "această ţintă corespunde unui consum de combustibil mai mic de 4 litri la suta de kilometri - pe toate segmentele și clasele de vehicule. Aceasta este o sarcină herculeană, la care s-au angajat peste 40.000 de angajaţi VW. Putem să o facem." 
 
Winterkorn a mai declarat că Volkswagen va ajunge să atingă obiectivul de a reduce emisiile de CO2 ale flotei sale europene de automobile noi la mai puțin de 120 de grame pe kilometru până în 2015. 
 
Volkswagen intenționează să coboare cu mai mult de 12 de grame cifra cerută de lege pentru flota sa de autovehicule.
 

Etichete: 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: