Știri

Toyota va face investiții majore în uzina pe care o deține în Franța

Fotocredit: 

Toyota
Toyota - fabrica Valenciennes, Franta
Toyota a anunțat noi investiții în fabrica pe care o deține la Valenciennes, în Franța. Cifrate la circa 300 de milioane de EURO, noile investiții vor permite asamblarea viitoarelor modele dezvoltate pe arhitectura TNGA (Toyota New Global Architecture).
 
Astfel, în următoarele luni uzina Toyota de la Valenciennes va primi noi echipamente, tehnologii și sisteme capabile să asigure succesul producției pentru modelele TNGA. Nu se știe pentru moment dacă se vor asambla în Franța C-HR sau Prius sau dacă în ecuație va intra un model cu totul nou.
 
Dezvăluită în 2015, noua platformă tehnică TNGA presupune utilizarea materialelor ușoare în construcția noilor modele de automobile, oferind în același timp o modularitate ce permite adoptarea ei pentru automobile plasate în segmente diferite. Drept dovadă, SUV-ul C-HR și noua generație Prius sunt dezvoltate pe baza Toyota New Global Architecture.
 
Investiția nou anunțată va duce totalul sumelor cheltuite de niponi la Valenciennes la nu mai puțin de 1.4 miliarde de EURO. În plus, Toyota va transforma 300 de joburi temporare în locuri de muncă permanente și a anunțat posibilitatea înființării a alte 400 de noi locuri de muncă în viitorul nu foarte îndepărtat.
 
Cele 400 de noi locuri de muncă vor fi înființate atunci când fabrica va ajunge la capacitatea sa maximă de producție - estimată de Toyota la 300.000 de unități/an.
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: