Kaufland incarcare masini electrice

Test Drive BMW i3 60 Ah

Ca să parafrazăm un citat celebru – “viitorul va fi electric sau nu va fi deloc”. Așa că vreme de câteva zile ne-a fost partener de călătorii urbane și nu numai un BMW i3 în versiunea sa cu baterie de capacitate de 60 Ah.

Renovatio a anunțat extinderea rețelei sale de stații pentru încărcarea mașinilor electrice

Renovatio  - statie incarcare masini electrice
Renovatio, companie ce activează în domeniul resurselor regenerabile de energie, a anunțat extinderea rețelei de stații pentru încărcarea automobilelor electrice în alte șase orașe din România - Arad, Constanța, Deva, Iași, Pitești și Sibiu, toate amplasate în parcările Kaufland din respectivele municipii reședință de județ. Aceste stații se adaugă celor deja existente în București, Ploiești și Timișoara.

Kaufland și Renovatio au pus bazele primei rețele de stații de încărcare pentru mașinile electrice, din România

Kaufland - statie incarcare masini electrice
Kaufland România, în colaborare strânsă cu Renovatio, companie cu activități în domeniul resurselor regenerabile de energie, au inaugurat astăzi prima stație de încărcare rapidă a mașinilor electrice sau plug-in hybrid - în parcarea magazinului din strada Barbu Văcărescu. Stația respectivă este prima dintr-o rețea publică planificată a cuprinde 11 astfel de puncte de încărcare, situate pe ruta Arad - București - Constanța, dar și în Ploiești.
Subscribe to RSS - Kaufland incarcare masini electrice